en fr
RRDJ nr6 universul juridic magazin
Indexari internationale
CEEOL HeinOnline
Newsletter
Vreti sa fiţi la curent cu promoţiile Editurii Universul Juridic? Scrieţi mai jos adresa dvs. de email.
Aboneaza


Universul Juridic magazin
Revista Română de Drept Privat

Rezerva succesorala


Conf. univ. dr. Ioan Popa

Rezumat


Studiul îşi propune să scoată în evidenţă două instituţii juridice extrem de importante pentru categoria moştenitorilor rezervatari - instituţia cotităţii disponibile şi aceea a rezervei succesorale. Importanţa acestor instituţii este cu atât mai evidentă cu cât în practica aplicării aceloraşi norme juridice, se ajunge prin utilizarea în principal a trei metode de calcul, la rezultate esenţial diferite.

Studiul încearcă să scoată în evidenţă diferitele moduri de abordare a calculului cotităţii disponibile şi rezervei succesorale, de către mari autori ai unor lucrări doctrinare consacrate dreptului succesoral: M. Eliescu, Fr. Deak, D. Chirică.

Fiecare autor aplică într-un mod propriu normele juridice în materie, fie în concordanţă cu dreptul francez, de unde şi dreptul românesc îşi trage esenţa (M. Eliescu) fie interpretând aceste norme în sensul în care acestea acordă o libertate testamentară sporită defunctului (în detrimentul rezervatarilor, a se vedea Fr. Deak) sau prin aplicarea unei metode de calcul absolut inedite (D. Chirică) în urma căreia cotele ereditare de moştenire ale descendenţilor şi soţului supravieţuitor sunt aplicate cotei totale de rezervă.

Studiul a avut în vedere necesitatea stabilirii unei singure metode de calcul pentru rezervă şi cotitatea disponibilă, starea de lucruri actuală fiind inacceptabilă.

Ne-am manifestat speranţa că autorii Proiectului Codului civil al României să fie sensibili la necesitatea unificării practicii metodelor de calcul; în ce ne priveşte, optând fără echivoc pentru metoda propusă de M. Eliescu, metodă care şi astăzi prezintă avantajul unei depline concordanţe, în privinţa principiilor de abordare, cu Codul civil francez, după modificarea acestuia din 2006.

Am încercat să relevăm importanţa datei deschiderii succesiunii care, pe lângă alte efecte fixează numărul şi calitatea moştenitorilor în mod obiectiv, fără a pune accentul pe opţiunile ulterioare ale succesibililor (criteriu subiectiv).

În final, ca practician trebuie să învederez faptul că aplicarea unei metode unice de calcul al rezervei succesorale şi cotităţii disponibile este mai importantă decât metoda de calcul aleasă în final de către redactorii Proiectului Codului civil român, cu speranţa că metoda aleasă va fi solid argumentată şi se va baza în special pe criterii obiective şi nu pe „jocul de interese” al succesibililor.