Despre negocierile precontractuale si contractele preparatorii

Prof. univ. dr. Liviu Pop,
Şeful Catedrei de drept privat,
Facultatea de Drept,
Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Rezumat

În acest studiu este prezentată, într-o sinteză cuprinzătoare, problematica încheierii pe etape a contractelor negociate, care se îndepărtează de schema clasică, tradiţională a realizării acordului de voinţă al părţilor contractante prin întâlnirea simplă a unei oferte ferme, precisă şi completă cu acceptarea acesteia, fără rezerve, de către destinatarul său. Încheierea unor contracte importante în societatea modernă este uneori deosebit de complexă şi presupune formularea de propuneri reciproce, iniţierea şi desfăşurarea de negocieri, tratative dificile, mai mult sau mai puţin îndelungate, pacte de negociere, acorduri parţiale, acorduri de principiu, precum şi alte înţelegeri prealabile cu valoare de contracte preparatorii.
Negocierile precontractuale sunt de două feluri: libere şi organizate convenţional de către partenerii de negociere. Negocierilor libere sau obişnuite li se aplică dreptul comun; negocierile organizate convenţional sunt guvernate de regulile stabilite în acordul de negociere.
În cazul negocierilor precontractuale libere, regimul lor juridic de drept comun este guvernat de două reguli cu valoare de principii, consacrate în textele Codului civil şi în reglementările internaţionale în materie comercială; aceste principii sunt: libertatea contractuală şi buna-credinţă.
Organizarea negocierilor precontractuale de către partenerii de negocieri se poate face prin mai multe instrumente juridice. Cel mai important instrument juridic de organizare a negocierilor este pactul, acordul sau convenţia de negociere. Principala obligaţie a partenerului născută din convenţia de negociere este, fără îndoială, obligaţia de a negocia cu bună-credinţă, în conţinutul conturat astăzi de jurisprudenţă şi de doctrina juridică europeană. Acordul de negociere poate cuprinde şi clauze în care să fie stabilite expres şi alte obligaţii, cum sunt: de exclusivitate, de sinceritate, de confidenţialitate etc. Răspunderea pentru neîndeplinirea acestor obligaţii este de natură contractuală.
În formarea pe etape a contractului poate avea o contribuţie importantă şi legătura juridică ce se naşte între partenerii contractuali în temeiul unui pact de preferinţă, prin care partea debitoare se obligă faţă de beneficiar să nu încheie un anumit contract cu terţii, înainte de a-i propune acestuia din urmă încheierea contractului respectiv în aceleaşi condiţii. Este pe larg analizat domeniul de aplicare şi regimul juridic al acestui contract preparator.
Sunt anumite categorii de contracte negociate a căror perfectare este precedată şi asigurată de încheierea unor convenţii prealabile şi preparatorii, din care se naşte obligaţia de a contracta. Includem în această categorie: contractul-cadru, promisiunea unilaterală şi promisiunea sinalagmatică de a contracta. Regimul lor juridic este analizat comparativ, în dreptul privat român şi respectiv în cel francez. De asemenea, sunt puse în valoare caracteristicile regimului juridic propriu celor două promisiuni de a contracta existente în dreptul românesc, atât în condiţiile reglementărilor actuale, cât şi de lege ferenda.