In legatura cu aplicarea in timp a dispozitiilor privind prescriptia dreptului la actiune in tagaduirea paternitatii

REZUMAT

EMESE FLORIAN

Conf. univ. dr. - Facultatea de Drept, Universitatea

"Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca

IONEL REGHINI

Conf. univ. dr. - Facultatea de Drept, Universitatea

"Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca

În temeiul Legii nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Codului familiei, art. 55 C. fam., în noua redactare, stabileşte că termenul de prescripţie al acţiunii în tăgada paternităţii este de 3 ani socotit, în funcţie de titular, fie de la data naşterii copilului - dacă acţiunea este pusă în mişcare de mamă, fie de la data luării la cunoştinţă a faptului naşterii - dacă acţiunea este promovată de tatăl prezumat, fie de la data majoratului copilului – dacă, acţiunea nefiind introdusă în timpul minorităţii sale, beneficiarul prezumţiei de paternitate înţelege să-şi valorifice dreptul la acţiune.

În reglementarea anterioară, art. 55 C. fam. conţinea indicaţii explicite numai cu privire la prescriptibilitatea acţiunii prezumtivului tată, în termen de 6 luni de la data luării la cunoştinţă a naşterii copilului.

Potrivit celor cuprinse în art. II din Legea nr. 288/2007, noile reglementări privitoare la acţiunea în tăgăduirea paternităţii, inclusiv cele referitoare la prescripţia dreptului la acţiune, sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a legii, chiar dacă cererea este în curs de judecată.

În opinia autorilor, tranziţia la noul regim al prescripţiei dreptului la acţiune, cu paza principiului constituţional al neretroactivităţii legii şi al imediatei sale aplicări (art. 15 alin. 2 din Constituţia României), nu va fi lipsită de dificultăţi dat fiind faptul că, în ultimii ani, regimul juridic al acţiunii în tăgada paternităţii a cunoscut o evoluţie cu totul particulară.

În esenţă, consecutiv Deciziei nr. 349/2001 a Curţii Constituţionale, prin care dispoziţiile art. 54 alin. 2 C. fam. au fost declarate neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui dreptul de a porni acţiunea în dezavuarea paternităţii, iar nu şi mamei, precum şi copilului născut în timpul căsătoriei, chestiunea prescriptibilităţii acţiunii mamei şi a copilului a primit rezolvări neunitare, atât doctrinar, cât şi jurisprudenţial. Aşa fiind, aplicarea principiilor generale ale dreptului intertemporal în materie de prescripţie extinctivă este cel puţin stânjenită de împrejurarea că, în cazul acţiunii mamei şi a copilului, este problematică însăşi identificarea ipotezei conflictului de legi ce ar urma să fie soluţionată.