În recurs, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă se impune nu numai în situaţiile prevăzute expres şi limitativ în art. 81 alin. 2 lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă (când „soluţionarea cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competenţă” şi când „judecata în fond a avut loc în lipsa părţii care nu a fost legal citată”), dar şi în cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, decizia nr. XXI din 12 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 182 din 16 martie 2007, cu notă critică de Viorel Mihai Ciobanu)