Domeniul privat al statului si unitatilor administrativ teritoriale. Elemente pentru o teorie

 
Lect. univ. dr. Ovidiu Podaru

Facultatea de Drept -

Universitatea Babeş-Bolyai - Cluj-Napoca

 Domeniul privat al administraţiei este ignorat aproape în totalitate, în Franţa, dar şi în România, de specialiştii în drept public şi de cei în drept privat. Oare regimul proprietăţii, în acest domeniu, reprezintă o sumă de excepţii (după cum se consideră în Franţa)? Sau, dimpotrivă, este acesta un regim principial, bazat pe câteva reguli generale, care aşteaptă să fie identificate? A doua variantă este cea preferabilă, deşi niciunul dintre autorii care au analizat această problemă nu o susţin.

Practic, observând regulile exagerate care reglementează modalităţile de achiziţie sau de înstrăinare ale proprietăţilor care fac parte din domeniul privat, administrarea şi folosirea domeniului privat, regimul său contencios (administrativ, nu de drept comun, aşa cum s-ar putea crede), se poate concluziona că domeniul privat al Statului şi al comunităţilor locale are, uneori, statutul de fals domeniu public (bunurile sunt afectate unei utilităţi publice, dar nu sunt clasificate ca bunuri publice), în timp ce alteori acţionează ca loc de tranzit, o Babilonie temporară, pentru diversele bunuri cu destinaţie necunoscută; unele dintre acestea, compatibile cu interesul public, alcătuiesc domeniul public virtual (viitor), căci urmează să li se dea o destinaţie reală; altele, care nu servesc administraţiei şi nici interesului acesteia, sunt vândute la licitaţie; în cele din urmă, bunurile care alcătuiesc a doua categorie şi care contravin interesului public, sunt distruse.

Prin urmare, principiul conform căruia „bunurile proprietate privată a Statului şi a comunităţilor locale se supun regimului juridic de drept comun, cu excepţia regulilor derogatorii prevăzute de lege” este golit de conţinut; legea va prevedea întotdeauna contrariul.