Probleme de drept tranzitoriu. Legea aplicabila nulitatii actului juridic civil (I)

Marian Nicolae

Conf. univ. dr. - Facultatea de Drept,

Universitatea din Bucureşti

 
     Articolul 1 C. civ. dispune, în termeni categorici, că "Legea civilă dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă", consacrând ceea este cunoscut în doctrină şi jurisprudenţă sub numele de "principiul neretroactivităţii legii civile noi".

În anul 1991, noua Constituţie a ridicat la rang de principiu constituţional regula neretroactivităţii legii noi, menţinută şi după revizuirea în anul 2003 a legii fundamentale (art. 15 alin. 2: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile"), fapt care a generat şi generează dificultăţi sporite în stabilirea efectului retroactiv sau neretroactiv al unei dispoziţii legale noi, deoarece, în afara controverselor deja cunoscute pe marginea criteriilor de determinare a modului de acţiune în trecut a legii noi, nesocotirea de către legiuitorul ordinar a principiului neretroactivităţii legii civile noi poate fi cenzurată şi de către Curtea Constituţională, care se vede, uneori, pusă în faţa unor chestiuni delicate de rezolvat, cum este şi aceea a legii aplicabile nulităţii actului juridic.

Una din problemele controversate în dreptul civil român este şi aceea a legii aplicabile nulităţii actului juridic civil: legea veche, în virtutea regulii tempus regit actum, conform teoriei clasice, sau legea nouă, în temeiul principiului aplicării imediate a legii noi situaţiilor juridice în curs de stingere (facta pendentia), conform doctrinei inspirate de teoria lui Paul Roubier asupra aplicării imediate a legii noi şi situaţiilor juridice în curs de constituire, realizare sau stingere la data intrării ei în vigoare.

Studiul de faţă este consacrat în principal analizei celor două teze majore, autorul aderând, fără rezerve, la opinia, larg împărtăşită şi în dreptul comparat, potrivit căreia nulitatea unui act juridic civil este supusă exclusiv legii în vigoare la data încheierii lui. În consecinţă, o lege ulterioară, care ar crea, modifica sau suprima cauzele de nulitate, ar modifica regimul juridic aplicabil nulităţii (sfera persoanelor ocrotite şi interesate să invoce nulitatea, prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea dreptului la acţiunea în nulitate, posibilitatea de acoperire a sancţiunii prin confirmare sau în alt mod) ori ar modifica efectele juridice ale nulităţii sau, în sfârşit, ar suprima însăşi sancţiunea nulităţii, în temeiul unei legi confirmative, n-ar putea să facă acest lucru, decât dacă ar fi retroactivă, şi, deci, neconstituţională.

Soluţia neretroactivităţii legii noi în materia nulităţii se impune însă, pentru aceleaşi motive, şi de lege ferenda. Sub acest aspect, Proiectul Noului Cod civil (adoptat de Senatul României la 13 septembrie 2004) prevede in terminis că "Actele juridice lovite de nulitate la data intrării în vigoare a legii noi rămân supuse legii vechi, chiar dacă potrivit legii noi ele ar fi valabile." (art. 4 alin. 2, referitor la neretroactivitatea legii civile).