REZUMAT
Prof. univ. dr. Ioan Leş
Facultatea de Drept "Simion Bărnuţiu"
Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu
Demersul autorului este destinat să ofere o perspectivă exigentă asupra modului de reglementare a incompatibilităţilor şi interdicţiilor ce vizează exerciţiul funcţiei de judecător şi procuror. În prima parte a studiului de faţă este analizată incompatibilitatea prevăzută de art. 125 alin. 3 din Constituţie. Autorul remarcă că reglementările subsecvente, respectiv cele consacrate în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi în Legea nr. 161/2003, se îndepărtează de la litera şi spiritul legii fundamentale, prin instituirea unor compatibilităţi neprefigurate de legiuitorul constituţional.
O observaţie particulară este cea privitoare la faptul că în practică prevederile constituţionale sunt nesocotite, adeseori, de magistraţii care ocupă funcţii de conducere în instituţii de învăţământ superior, în diferite fundaţii sau asociaţii.
Ultima parte a studiului este consacrată celor mai importante interdicţii reglementate de actele normative anterior menţionate. Autorul remarcă diferenţierea de regim juridic între incompatibilităţi şi interdicţii, observând că în cazul primelor este posibilă chiar aplicarea unei sancţiuni disciplinare minime, în pofida faptului că au fost nesocotite norme de ordine publică de rang constituţional.
Pentru înlăturarea necorelărilor legale semnalate şi pentru asigurarea unei imparţialităţi şi transparenţe maxime în procesul de înfăptuire a justiţiei autorul sugerează o reformă legislativă corespunzătoare. În opinia autorului, o atare reformă ar trebui să vizeze şi actuala componenţă a Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce ar implica o nouă revizuire a legii fundamentale.