Transportul aerian international de marfuri. Raspunderea transportatorului contractual potrivit Conventiei de la Montreal din 1999

REZUMAT

Necesitatea armonizării cadrului juridic în domeniul transporturilor aeriene a condus la adoptarea Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional. Convenţia a fost ratificată de România prin O.G. nr. 107/2000, aprobată prin Legea nr. 14/2001 şi a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2003.

Răspunderea transportatorului contractual este reglementată prin cap. III al Convenţiei. Prezentul studiu vizează răspunderea pentru prejudicii rezultate din nenexecutarea/executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, îmbrăcând una din următoarele forme: pierderea, distrugerea sau deteriorarea mărfii ori întârzierea în transportul acesteia.

Aplicabilitatea Convenţiei în materia răspunderii transportatorului contractual este condiţionată de încheierea unui contract care să îndeplinească o serie de condiţii: să aibă ca obiect transportul de mărfuri, să fie efectuat cu o aeronavă, să aibă caracter internaţional şi, de regulă, oneros.

Angajarea răspunderii presupune neexecutarea/executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, sub forma pierderii, distrugerii sau deteriorării mărfii ori întârzierea în transportul acesteia, existenţa unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate între acestea. Este necesară însă şi existenţa vinovăţiei, temeiul răspunderii fiind culpa.

În privinţa acoperii prejudiciului, Convenţia consacră principiul limitării. Spre deosebire de alte reglementări în materia transporturilor, Convenţia stabileşte o modalitate unică pentru determinarea limitei maxime a prejudiciului reparabil, prin raportare exclusiv la cantitatea de marfă.