Consideratii asupra raportului juridic de munca al functionarilor publici, precum si in legatura cu tipologia raporturilor juridice de munca si cu o viziune monista asupra obiectului dreptului muncii

Rezumat

Autorul, pornind de la o opinie proprie, exprimată într-un studiu anterior (publicat în anul 2000), în sensul că raportul de serviciu al funcţionarului public constituie o formă tipică a unui raport juridic de muncă, raport care, deşi diferit de contractul individual de muncă (arhetip al raportului juridic de muncă), nu este totuşi esenţial diferit de acesta din urmă şi, ca atare, logic şi juridic, raportul de serviciu al funcţionarului public este o componentă de bază a dreptului (legislaţiei) muncii, subliniază apoi că, în ultimii ani, se observă, legal, o estompare continuă a diferenţelor dintre raportul juridic de muncă al salariaţilor şi cel al funcţionarilor publici.
În continuare, autorul prezintă tipologia raporturilor juridice de muncă actuale şi anume: raportul juridic al salariaţilor (generat prin încheierea contractului individual de muncă, reglementat de Codul muncii); raportul juridic de muncă al funcţionarilor publici civili (generat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sau de unele statute privitoare la categorii speciale de funcţionari publici ca, de pildă, poliţişti, diplomaţi şi consuli, personal vamal ş.a.); raportul juridic de muncă al militarilor de carieră (subofiţeri şi ofiţeri – Legea nr. 80/1995); raportul juridic al persoanelor care deţin funcţii de demnitate publică; raportul juridic de muncă al magistraţilor (al căror statut face obiectul Legii nr. 303/2004); raportul juridic de muncă dintre societatea cooperativă şi membri cooperatori (Legea nr. 1/2005).
Faţă de această tipologie a raporturilor juridice de muncă, autorul consideră fundamental greşită limitarea obiectului dreptului muncii exclusiv cu privire la raportul juridic de muncă al salariaţilor (reglementat de Codul muncii), ci apreciază ferm că toate raporturile juridice de muncă, enumerate mai sus, sunt, în viziunea sa monistă a dreptului muncii, componente ale dreptului muncii român, a cărei summa divisio este constituită de dreptul comun al muncii (privitor la raportul juridic de muncă al salariaţilor, fundamentat pe contractul individual de muncă reglementat, în principal, pe dispoziţiile Codului muncii) şi, pe de altă parte, de dreptul special al muncii (care include raporturile juridice de muncă ale funcţionarilor publici civili şi militari, ale persoanelor ce deţin funcţii de demnitate publică, ale magistraţilor şi ale membrilor cooperatori), drept special al muncii axat pe reglementări diferite de Codul muncii, dar pentru care Codul muncii constituie totuşi dreptul comun.