Consideratii cu privire la regimul juridic al lui mutuus dissensus

Normele Codului fiscal ne-au îndemnat în principal să încercăm a răspunde la întrebarea dacă este just sau nu ca, în cazul unui mutuus dissensus între părţile unui act juridic translativ de proprietate imobiliară, transferul de proprietate în sens invers să fie supus impozitului pe venitul rezultat din transferul proprietăţii imobiliare din patrimoniul personal. Cum însă prilejul ni s-a părut potrivit, am încercat a schiţa şi o serie de observaţii cu titlu general, legate de desfacerea unui contract prin consimţământul tuturor părţilor acestuia, privire mai aprofundată decât cea cu care ne-am obişnuit.

Deşi conceptul de desfiinţare convenţională a unui contract poate sugera ideea de repunere a părţilor în situaţia anterioară încheierii actului, în viziunea la care subscriem efectele noului act juridic nu se pot produce decât pentru viitor. Am considerat însă că un mutuus dissensus ar putea avea efecte retroactive în baza unei condiţii rezolutorii şi am subliniat modul în care această cauză de ineficacitate contractuală se delimitează de alte asemenea cauze.

Având în vedere voinţa prezumată a părţilor se poate ajunge cu uşurinţă la soluţia potrivit cu care, în cazul contractelor translative de drepturi, desfacerea pe cale consensuală a acestora implică, de regulă, un nou transfer de acest fel, ceea ce va impune respectarea regulilor de publicitate legală. De asemenea, simetria formelor va condiţiona, atunci când este cazul, validitatea unei desfiinţări convenţionale de forma autentică sau de îndeplinirea regulilor de autorizare a contractului prim, atunci când acestea mai sunt necesare potrivit legii la data desfiinţării.

Contrar celor afirmate uneori în doctrină, credem că un mutuus dissensus este un contract nenumit şi nu un contract similar celui desfiinţat, în sens invers, iar aceasta se impune în primul rând datorită conceptului de cauză a actului juridic civil. În ceea ce priveşte imposibilitatea revocării convenţionale în cazul contractelor executate, susţinută de adepţii tezei contractului în sens invers, am încercat să arătăm că un contract se poate considera executat în întregime doar într-un număr mult mai redus de cazuri decât cele existente la o primă vedere.

În opinia noastră, un mutuus dissensus al unui contract translativ de proprietate nu ar trebui să presupună în mod esenţial restituirea prestaţiilor iniţial efectuate de către părţi, dacă aceasta nu mai este posibilă, putând fi acceptată o restabilire prin echivalent a situaţiei anterioare.

În final am încercat să explicăm de ce nu ar trebui supusă impozitării o revocare convenţională a unui contract care transferă sau constituie drepturi reale imobiliare, dar, indiferent de soluţia care se preferă, ni se pare imperativ ca – din raţiuni de înlăturare a unor incertitudini care planează asupra unui segment important al activităţii notariale, care nu trebuie să fie deloc înceţoşat – legiuitorul să menţioneze expres de lege ferenda soluţiile care se impun în această privinţă.