Observatii cu privire la conditiile de invocare a exceptiei de necompetenta in Proiectul Noului Cod de procedura civila

Proiectul Noului Cod de procedură civilă, aflat în momentul de faţă în dezbatere parlamentară, propune numeroase reglementări cu elemente de noutate în materia competenţei. Una dintre cele mai semnificative noutăţi se referă la condiţiile mult mai riguroase în care trebuie invocată excepţia de necompetenţă de ordine publică, atât de către părţi, cât şi de către instanţă din oficiu.

Astfel, potrivit art. 122 alin. 1 din Proiect, „Necompetenţa de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.”

Reglementarea propusă a fost supusă unor critici în doctrina recentă. Cu toate că aceste critici trebuie tratate cu toată atenţia pentru ca soluţia adoptată în viitorul Cod să fie una echilibrată şi eficientă, considerăm că, în principiu, este pe deplin justificată limitarea posibilităţii de a invoca excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale exclusive (de ordine publică) la un stadiu cât mai timpuriu al procedurii în faţa primei instanţe, şi în orice caz înainte de terminarea cercetării procesului şi de începerea dezbaterilor în fond.

Dreptul constituţional şi convenţional al părţilor de a obţine judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil (art. 21 alin. 3 din Constituţie, art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) nu este compatibil cu posibilitatea invocării tardive (şi adesea dilatorii) a excepţiei de necompetenţă direct în căile de atac, după ce o instanţă independentă şi imparţială a statuat deja asupra fondului cauzei.

Limitarea în timp a posibilităţii de a invoca excepţia necompetenţei de ordine publică este justificată şi pentru a asigura degrevarea jurisdicţiilor, iar nu în ultimul rând, ea se impune pentru a responsabiliza deopotrivă părţile şi instanţa judecătorească, în ce priveşte calificarea corectă a naturii juridice a raportului juridic litigios şi stabilirea corectă a competenţei, ca primă operaţiune logică pe care o implică judecarea cauzei.

Considerăm însă că atât competenţa generală, cât şi cea internaţională a instanţei judecătoreşti trebuie să fie susceptibile de verificare în orice stadiu al pricinii, întrucât, în primul caz, este vorba despre respectarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, iar în al doilea caz, despre delimitarea competenţei instanţelor naţionale faţă de competenţa jurisdicţiilor altor state, ceea ce implică uneori şi aplicarea dreptului comunitar în materie; competenţa internaţională determină atât regulile de procedură aplicabile, cât şi, uneori – prin intermediul regulilor de drept internaţional privat – chiar dreptul substanţial aplicabil raportului juridic litigios.