Natura juridica a drepturilor de proprietate intelectuala

REZUMAT

Asist. univ. Răzvan Dincă

Facultatea de Drept

Universitatea Bucureşti

Acest articol trece în revistă, din perspectivă critică, teoriile propuse pentru explicarea naturii juridice a drepturilor de proprietate intelectuală: dreptul omului la proprietate intelectuală, concepţia monistă personalistă a acestor drepturi, proprietatea intelectuală ca proprietate, analiza economică a drepturilor de proprietate intelectuală, drepturile de proprietate intelectuală ca drepturi reale, teoria drepturilor intelectuale, teoria drepturilor asupra clientelei, teoria drepturilor de monopol etc. Analiza acestor explicaţii ne permite să înţelegem, pe de o parte, întrebările cărora o teorie validă ar trebui să le ofere un răspuns, şi, pe de altă parte, elementele care nu au fost luate în considerare în cercetările anterioare şi care trebuie folosite sau acoperite, cel puţin, de o explicaţie validă.

Principalul rezultat al acestei examinări este acela de a scoate în evidenţă faptul că prerogativa patrimonială esenţială a dreptului proprietăţii intelectuale este posibilitatea temporară ca deţinătorul acestuia să obţină atribuirea beneficiilor de natură civilă rezultate din creaţia intelectuală care face obiectul dreptului respectiv. Din această cauză, în clasificarea drepturilor în funcţie de obiectul acestora, dreptul de proprietate intelectuală este un drept real asupra unui bun intangibil. În clasificarea drepturilor în funcţie de existenţa unui subiect pasiv, dreptul de proprietate intelectuală este un drept sui generis. Într-adevăr, acest drept nu poate fi redus la un drept cu realizare ne-mediată, pentru că el nu se poate realiza decât cu concursul unui subiect pasiv. Totuşi, dreptul de proprietate intelectuală nu poate fi asociat nici cu drepturile cu realizare mediată, pentru că, spre deosebire de acestea, subiectul său pasiv este indeterminat iniţial şi devine determinat chiar în cursul procesului de realizare a dreptului.