Din nou despre recurs in interiorul recursului

REZUMAT

Dr. Ion Deleanu                                                                           Dr. Gheorghe Buta

Prof. univ. cons. - Facultatea de Drept,                                   Judecător la Înalta Curte

Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca                                de Casaţie şi Justiţie

De la început se afirmă două axiome în raport cu obiectul recursului: a) Nu există recurs la recurs, respectiv nu există recurs împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat "fondul recursului", litigiul fiind tranşat irevocabil; b) şi în cadrul procedurii de soluţionare a recursului pot apare diferite incidente procedurale, iar unele dintre ele, întrerupând cursul judecăţii, suprimă fără remediu - în opinia dominantă a instanţelor şi doctrinei - dreptul părţii de a obţine o hotărâre din partea instanţei de control judiciar, chiar dacă hotărârea premergătoare soluţionării recursului prin care s-a întrerupt cursul judecăţii este vădit nelegală. De aceea se impune găsirea şi acceptarea unei soluţii pentru asemenea ipoteze.

Criticându-se opinia potrivit căreia singurul remediu la îndemâna părţii vătămate, în dreptul său de acces la justiţie, ar fi sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, se propune soluţia recursului în interiorul recursului: posibilitatea de a fi atacate cu recurs şi hotărârile premergătoare, pronunţate de chiar instanţa de recurs, prin care s-a suspendat sau s-a întrerupt cursul judecăţii recursului. În argumentarea acestei soluţii se invocă prevederile art. 6 par. 1 privind dreptul la "un proces echitabil" şi la judecarea cauzei "într-un termen rezonabil" şi ale art. 13 privind dreptul la "un recurs efectiv" din Convenţia europeană a drepturilor omului, cele ale art. 21 alin. 1-3 din Constituţia României precum şi prevederi ale Legii privind organizarea judiciară şi Codului de procedură civilă.

După examinarea unor decizii ale Completului de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat atât în sensul soluţiei propuse, dar şi în sens contrar, se analizează decizia pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că "încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului".