Art. 61 lit. e) din Codul muncii din România prevede că un angajator poate decide concedierea unui angajat dacă angajatul „îndeplineşte condiţiile de vârstă standard [de pensionare] şi stagiul de cotizare la asigurările sociale, şi nu a solicitat pensionarea în condiţiile legii”.
În prezentul studiu, autorul analizează intenţia şi scopul textului, domeniul său, aplicabilitatea, şi data de la care poate fi executată concedierea respectivă, toate văzute în combinaţie cu prevederile Art. 6 din Directiva 2000/78/C.E. a Consiliului (Uniunii Europene) din data de 27 noiembrie 2000. Autorul face, de asemenea, o analiză critică a deciziei pronunţate în anul 2008 de Înalta Curte din Bucureşti (aprobată în 2009 de Curtea de Apel din Bucureşti, care a judecat recursul), şi încheie studiul cu propuneri de lege ferrenda în acest domeniu.