Conf. univ. dr. Dan Andrei Popescu
Studiul este dedicat evoluţiei dreptului internaţional privat, în special în ultima jumătate a secolului trecut, precum şi tendinţelor care se prefigurează la acest nou început de secol şi de mileniu. O atenţie aparte este acordată dreptului internaţional privat european, acelui European Private International Law, care a devenit o experienţă vie, o realitate palpabilă, mai ales în materie de procedură - competenţă internaţională de jurisdicţie, recunoaştere şi executare de hotărâri judecătoreşti pronunţate în alte state membre, titlu executoriu european, somaţie de plată europeană etc.
Fără îndoială, europenizarea dreptului internaţional privat nu este o operă atât de dificil de conceput şi de implementat precum pare la prima vedere şi, oricum, ea este mult mai lesnicioasă şi mai viabilă din punct de vedere practic decât unificarea europeană a instituţiilor dreptului privat. Altfel spus, mult mai simplu este de a regla unitar regulile destinate distribuirii competenţelor, în diferite materii, între autorităţile statelor meembre, facilitând recunoaşterea hotărârilor pronunţate în fiecare stat membru, decât unicizarea dreptului material la nivelul fiecărei materii sau instituţii. La fel, mult mai uşor şi mai repede se poate realiza un compromis între normele conflictuale divergente ale statelor care compun spaţiul comunitar european - prin unificarea principiilor si a regulilor care conduc la localizarea raporturilor juridice, inclusiv a punctelor de legătură specifice diferitelor materii - decât între normele materiale (grupate în coduri, legi sau alte acte normative) care consacră dreptul privat pozitiv specific fiecărei ţări. Acestea din urmă sunt indisolubil legate de particularităţile evoluţiei istorice din fiecare ţară, de tradiţiile juridice existente, de obiceiurile care s-au conturat şi perpetuat de-a lungul a sute de generaţii şi care constituie un adevărat "cod genetic" specific fiecărei naţiuni, de la care nu se poate uşor abdica.
Elaborarea ştiinţifică a dreptului internaţional privat nu credem că va putea face abstracţie de o asemenea abordare internaţionalistă, fără de care conştiinţa apartenenţei europene, materializată în "cetăţenia europeană", nu reprezintă decât un concept abstract ce ascunde, ilar, o realitate contrară şi contradictorie. Armonizarea legislaţiilor naţionale diferite sau divergente se va putea realiza, cel mai uşor, prin stabilirea "câmpului" de aplicare al fiecăreia atunci când riscă concursul alteia, adică prin fixarea precisă a "regulilor jocului" prin norme şi principii unanim acceptate, destinate soluţionării unitare a conflictelor ce se pot ivi în fiecare materie a dreptului privat. În acest fel dreptul privat european, chiar dacă nu va fi în mod global unificat, va apărea, în schimb, ca o sumă de legislaţii naţionale, care însă nu îşi dispută competenţa, una în detrimentul celeilalte, ci acceptă unanim reguli uniforme de soluţioare a conflictelor. Dreptul internaţional privat european devine astfel un drept supraetatic, care se substituie (total sau parţial) sistemelor naţionale tradiţionale, căruia sistemele naţionale vor trebui să i se subordoneze.
Studiul abordează chestiuni actuale legate de ordinea publică europeană, autonomia de voinţă în dreptul internaţional privat şi limitele acesteia, problema coexistenţei actualelor sisteme naţionale de drept internaţional privat cu normele de conflict şi de competenţă comunitare.