asist. univ. Claudiu Constantin Dinu
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
Rezumat
Executarea silită, deşi este o fază finală a procesului civil, prezintă o deosebită importanţă, în planul aplicării efective a normelor legale, a recunoaşterii şi executării întocmai a drepturilor subiective civile.
Având în vedere faptul că, în faza judecăţii se obţine o „recunoaştere în drept” a pretenţiei reclamantului, iar în faza executării silite, o „recunoaştere în fapt” a acestei solicitări, putem afirma că unul dintre scopurile executării silite îl reprezintă „fluidizarea” şi „securizarea” circuitului civil.
Pornind de la acest deziderat, se poate afirma, fără teama de a greşi, că executarea silită este importantă, în aceeaşi măsură, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor. Pe de altă parte, legalitatea procedurii de executare silită (sub aspectul respectării condiţiilor de fond şi formă) este şi un imperativ de ordine publică, ce interesează societatea, în ansamblul ei.
Acestea ar fi argumentele care au stat la baza intenţiei de a analiza decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 31 martie 2009, sub aspectul efectelor acesteia în planul derulării executării silite. Susţinem că, o dată cu pronunţarea şi publicarea acestei soluţii, chiar dacă pentru o perioadă limitată, procedura de executare silită a fost obturată, cu efecte nefaste în planul „siguranţei” circuitului civil.