The applicable law to international successions. Professio juris in succession matters

Conf. univ. dr. Dan Andrei Popescu
„Babeş-Bolyai” University, Cluj-Napoca

Rezumat

Una dintre inovaţiile Legii nr. 105/1992 constă în introducerea professio juris în materie succesorală.
Prin professio juris înţelegem alegerea făcută de către testator a legii succesorale ce urmează a guverna succesiunea averii sale. Ca efect al acestei alegeri lex successionis determinată pe baza unor factori de legătură obiectivi (locul situării imobilelor sau cetăţenia defunctului în privinţa mobilelor) este înlocuită de legea aleasă.
Potrivit art. 68 alin. 1 al legii, „Testatorul poate supune transmiterea prin moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea arătată în art. 66, fără a avea dreptul să înlăture dispoziţiile ei imperative.” De la prima citire a textului de lege se poate remarca caracterul diletant şi oportunist al legiuitorului nostru.
Legat de formularea articolului de lege mai sus amintit se ridică, mai întâi, problema domeniului său de aplicare. Cu privire la acest aspect, în literatura noastră s-a exprimat punctul de vedere că în sensul că dreptul de opţiune al testatorului în privinţa legii aplicabile succesiunii s-ar limita la devoluţiunea succesorală testamentară. O asemenea opinie se poate desprinde din formularea autorului D.- A. Sitaru 1): “… în cazul moştenirii testamentare, normele conflictuale reglementate de art. 66 – şi anume atât cea care plasează moştenirea mobiliară în sfera ultimei legi naţionale a defunctului cât şi cea care supune moştenirea imobiliară legii locului situării imobilului – au caracter supletiv, testatorul putând să facă aplicabilă transmisiunii succesorale a bunurilor sale o altă lege, conform voinţei sale.”
Opinia nu credem că poate fi împărtăşită deoarece: a) legiuitorul, în art. 68 al Legii nr. 105/1992, vorbeşte despre posibilitatea testatorului de a „supune transmiterea prin moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea arătată în art. 66…”, fără să distingă, în această privinţă, între devoluţiunea legală şi cea testamentară. Iar ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus; b) faptul că testamentul este instrumentul juridic prin intermediul căruia testatorul exprimă şi materializează opţiunea pentru aplicarea unei anumite legi succesiunii, nu poate şi nu trebuie să conducă la concluzia că acest drept de opţiune s-ar limita la devoluţiunea testamentară a moştenirii. De altfel, posibilitatea de opţiune a testatorului în privinţa legii aplicabile moştenirii există indiferent şi independent conţinutul actului testamentar, mai precis, indiferent dacă testamentul cuprinde sau nu legate; c) pe de altă parte, nu ar avea nici un sens ca legiuitorul să prevadă explicit posibilitatea de opţiune a testatorului în privinţa legii aplicabile moştenirii dacă o asemenea opţiune s-ar limita la devoluţiunea testamentară, fiind evident faptul că un asemenea drept ar exista implicit atâta vreme cât – chiar în lipsa unui dispoziţii legale în acest sens – testatorul se bucură de un drept discreţionar de a dispune în privinţa cotităţii disponibile.