Instituirea contractuala - un nautilus juridic?

REZUMAT

Paul Vasilescu

Construit după exemplul Codului lui Napoleon, Codul civil român a preluat de la acesta esenţialul, inclusiv o tradiţie juridică în totalitate străină de vechiul drept român. În acest fel se poate explica prezenţa în codul român a unei părţi esenţiale din Ordonanţa Aguesseau, reluată prin intermediul codului francez. Ceea ce interesează aici este soarta donaţiei mortis causa, înlăturată din Codul civil francez, care devine litera articolului 800 Codul civil român. Forţându-se să separe succesiunea donaţiilor între vii, punând o barieră între ordinea succesorală şi cea contractuală, respectiva Ordonanţă a fost în final parţial contrazisă de Codul civil francez, care consacră instituţia contractuală.

Codul civil român reia ideea, însă sistemul care ia naştere, intermediar din punct de vedere al efectelor sale şi confuz, din punct de vedere al naturii sale juridice, se dovedeşte a fi o adevărată bătaie de cap pentru juriştii români; salvarea vine dintr-o direcţie neaşteptată: inaplicarea practică a instituţiei contractuale.

Mai mult, începând cu 1954, odată cu intrarea în vigoare a unui nou Cod al familiei, orice problemă privind această instituţie pare caducă, din cauză că în dreptul român, până în zilele noastre, convenţiile matrimoniale sunt interzise din punct de vedere legal. Astfel, principala întrebare din dreptul român care rămâne este dacă astăzi se mai poate admite instituţia convenţională, soră vitregă a donaţiei obişnuite, care ameninţă să-şi transforme faţa, arătându-ne un al profil de nedorit: donaţia mortis causa ... Este oare acesta preţul care trebuie plătit pentru a restabili libertatea convenţională a liberalităţilor, în lipsa unei reforme a regimurilor matrimoniale române, sau mai bine aşteptăm această reformă?