Ion Popa
Judecător - Curtea de Apel Bucureşti
Rezumat
Studiul de faţă vizează în principal, aşa cum o arată şi titlul, câteva aspecte specifice în materia aplicării art. 322 C. pr. civ. în raport de efectele unei hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului asupra hotărârilor judecătoreşti din România şi este dezvoltat în două direcţii de analiză diferite la prima vedere, dar aflate totuşi într-o logică şi necesară legătură.
Este vorba de o primă abordare cu caracter jurisprudenţial, potrivit căreia judecătorul naţional nu are obligaţia ci are posibilitatea să aprecieze cu privire la modalitatea de aplicare a unei hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, condiţionat însă de caracterul alternativ al dispozitivului acesteia.
Cea de a doua abordare a studiului de faţă priveşte modul de valorificare, de credibilizare sau dimpotrivă de decredibilizare a activităţii judecătorului naţional prin măsuri dispuse şi aplicate la nivelul unor structuri administrative din sistemul judiciar din România, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii.