Prescriptia in dreptul canonic, mijloc de dobandire al bunurilor temporale

Dr. Liviu-Marius Harosa
Lector universitar, Facultatea de Drept
Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Rezumat

În dreptul canonic, la fel ca şi în dreptul civil, prescripţia este o modalitate importantă de dobândire a bunurilor. De multe ori respinsă de teoriile pozitiviste etatice, norma canonică referitoare la prescripţia achizitivă precum şi la cea extinctivă îşi face loc în peisajul juridic actual. Instituţia prescripţiei trebuie privită, relativ la dreptul canonic, prin prisma a două coordonate: pe de o parte, bunurile la care se aplică, cu regimul lor juridic special, iar pe de altă parte, cazurile în care aplicarea legii canonice primează faţă de cea a legii civile.
O a doua cheie de citire a normelor canonice referitoare la prescripţie trebuie a fi decelată în diferenţa dintre viziunea dreptului canonic catolic şi cea a dreptului bisericesc ortodox faţă de legislaţia statului laic. Soluţiile imaginate de dreptul civil şi de dreptul canonic diferă în ceea ce priveşte momentul din care acţionează şi perioada în care acţionează buna credinţă ca şi condiţie a prescripţiei achizitive. Buna-credinţă are două câmpuri de aplicare: pe de o parte, ea este cerută, potrivit Codului civil, la începutul prescripţiei, adică în momentul în care bunul intră în posesia persoanei utilă pentru prima oară. Dreptul canonic catolic, prin canonul 198 CIC, aduce o precizare care nu este admisă în toate sistemele de drept. Astfel, nicio prescripţie nu este validă dacă nu este fondată pe buna credinţă, nu numai la început, ci pe toată durata cerută pentru prescriere.

După analizarea termenelor de prescripţie achizitivă, articolul tratează problema congruenţei dintre dispoziţiilor de excepţie de la canonizarea legii civile şi dreptul român secular (în special în materiile prescripţiei extinctive, prescripţiei achizitive, ale bunei credinţe şi ale termenelor), prin prisma aplicării Legii cultelor nr. 489/2006, a H.G. nr. 50/2008, privind recunoaşterea Statutului de Organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române şi al H.G. nr. 1218/2008 privind recunoaşterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice (CIC) şi al Codului de Canonic al Bisericilor Orientale (CCEO).